05.10.2020 Automatizarea casei Autor Somfy ÎNTR-O CASĂ AUTOMATIZATĂ NU MAI UITAȚI SĂ STINGEȚI LUMINILE Într-o casă automatizată, controlul echipamentelor de iluminat sau al celor de umbrire pentru ferestre va fi realizat fără a fi nevoie de efort din partea locatarilor. Cu toții avem un stil de viață dinamic, uneori aglomerat, așa că ajutorul este binevenit. Vi se întâmplă să uitați să stingeți luminile înainte de a pleca de acasă? Factura la energie este ridicată din cauza unor echipamente sau obiceiuri care risipesc consumul de electricitate? E bine să știți că Somfy vă poate veni în ajutor cu soluțiile de automatizare a locuinţei. Vă împărtășim în cele ce urmează modul în care soluțiile Somfy dintr-o casă automatizată pot contribui la economisirea de energie pe termen lung. Controlul iluminatului într-o casă automatizată Cu unitatea de comandă și aplicația Connexoon Window, soluția noastră de automatizare a locuinței, controlul sistemelor de umbrire motorizate se realizează în mod optim pentru a beneficia de lumina naturală disponibilă şi a reduce astfel nevoia de iluminat suplimentar în intervalele în care este posibil. Iar în perioadele în care nu folosiţi o încăpere, dacă ați uitat să stingeți luminile, puteți rezolva acest lucru cu ajutorul aplicaţiei de mobil, printr-o simplă apăsare de buton, de oriunde v-ați afla sau puteţi realiza setări predefinite în baza obiceiurilor şi preferinţelor dvs, precum şi în funcție de condiţiile de vreme. Cum este posibil acest lucru: sistemul Connexoon permite controlul unei liste de echipamente care au aceeasi tehnologie, ca, de exemplu, rulourile, jaluzelele verticale, jaluzelele venețiene, ferestrele pentru acoperiș Velux, alarma*, sirena interioară, becurile Philips HUE, detectoarele de deschidere, încuietorile și senzorii. AStfel, puteți simplifica sarcinile repetitive, setând ca luminile să se stingă la aceeași oră, în fiecare zi, simultan cu plecarea dvs. de acasă. Echipamente de umbrire automatizate pentru ferestre Modalitatea de gestionare a luminii naturale are impact asupra consumului de energie din locuinţă. Menținerea unei temperaturi de confort pe timpul iernii și răcoroase pe timpul verii poate implica un consum substanțial de energie. Investiția în echipamente de umbrire automatizate pentru ferestre vă poate ajuta să economisiți bani și, simultan, să vă izolați suplimentar locuința. Vara, prin diminuarea aportului de căldură care intră prin ferestre, reducem nevoia de climatizare, iar iarna, in special pe timpul noptii, sistemele de umbrire de pe exterior creează incă un strat de aer care reduce pierderea de caldură din apartament către exterior. Puteți controla rulourile sau jaluzelele motorizate Somfy de oriunde v-ați afla: de acasă sau de la distanţă. Lăsați soarele să strălucească și să vă încălzească locuința după-amiaza. Puteți închide echipamentele de umbrire chiar de la serviciu, astfel încât căldura să se păstreze în interior, când ajungeți acasă. De asemenea, puteți să montați senzori de exterior pentru ferestre, pentru a închide sau deschide automat echipamentele automatizate de umbrire în funcţie de condiţiile de vreme detectate. Control vocal într-o casă automatizată Atunci când unele acțiuni sunt incomode, suntem mai puțin dispuși să le îndeplinim, chiar dacă este vorba de sarcini banale. Stingerea luminilor sau manevrarea repetitivă a perdelelor, draperiilor, jaluzelelor, rulourilor, nu mai sunt o bătaie de cap dacă aveți o casă automatizată. Datorită compatibilității între Somfy și asistenţii vocali Google Assistant şi Amazon Alexa, puteți stinge luminile și închide jaluzelele sau rulourile prin intermediul comenzilor vocale atunci când deţineţi un produs Amazon Echo sau Google Home. Nu trebuie să depuneți nici cel mai mic efort! Nici măcar să vă ridicați de pe canapea pentru a menține eficiența energetică a casei. Dacă doriți soluții de automatizare Somfy pentru a vă îmbunătăți, astfel, confortul casei dumneavoastră, vă invităm să ne contactați AICI. Aflați mai multe Categorii Automatizarea casei Tag-uri Google Assistant Amazon Alexa Iluminat Control vocal Vă rugăm să acceptați cookie-urile pentru a lăsa un comentariu Acceptați cookie-urile Please enable JavaScript to view the comments powered by Disqus.